19 aprilie 2011

Esti ceea ce gandesti !

Alte motive pentru a zambi
Zig Ziglar
1#


" Dacă înveţi doar nişte metode, vei fi încătuşat de ele, dar dacă înveţi principii, îţi vei putea concepe propriile metode."
                                             Ralph Waldo Emerson



      Titlul de mai sus a fost multă vreme dat uitării. Un tânăr entuziasmat a afirmat că ştie că nu este adevărat,deoarece, dacă ar fi ceea ce gândeşte, ar însemna să fie fată. Afirmaţia conţine o doză de adevăr, făcându-ne să ne întrebăm : ce anume ne influenţează modul de găndire?
        Ceea ce se întâmplă în mintea noastră şi oamenii cu care ne asociem ne influenţează gândirea. Gândirea ne influenţează acţiunile. Acţiunile ne influenţează performanţa. Performanţa deţine un rol major în determinarea gradului de succes şi de fericire de care vom beneficia în viitor.
      Ai fost vreodată la un film şi ai râs? Ai fost vreodată la un film şi ai plâns? Chiar crezi că au pus ceva pe scaune ca să te facă să râzi sau să plângi? Desigur, ştii mai bine care este motivul. Imaginile de pe ecran te-au făcut să reacţionezi prin râs sau lacrimi.
     Problema este următoarea: dacă un anumit subiect ne poate face să râdem sau să plângem, ne poate oare determina să fim utili sau dăunători altora? Două exemple spun că da. Într-unul din episoadele din Zile fericite , Henrz Winkler, jucând rolul lui Fonz, îşi face permis de intrare la bibliotecă. Asociaţia Bibliotecarilor din America a raportat că în urma episodului respectiv mai bine de 100 000 de adolescenţi din toată America şi-au făcut permis pentru bibliotecă. Într-un recent show Oprah, firma de confecţii The Gap şi-a prezentat noua linie de jeanşi. Nu era vorba de o reclamă plătită, era pur şi simplu o prezentare a noilor tendinţe. În următoarele 72 de ore, The Gap a epuizat stocurile de jeanşi din toate statele. După cum spune senatorul Paul Simon: Dacă în 30 de secunde vând săpun şi în 30 de secunde vând o maşină, atunci în 25 de minute de violenţă fascinantă vând violenţă.
     Mesaj : ai grijă cu ce-ţi hrăneşti mintea, deoarece asta îţi va afecta acţiunile - care la rândul lor, îţi vor afecta viitorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu